Skip to content

Aproape, dar departe

2010 January 7
by Anamaria

Una dintre problemele vremurilor pe care le traim este aceea a  lipsei timpului care ne indeparteaza de cei dragi, ne fura de la bucuriile de suflet, ne subjuga prin forta covarsitoare pe care o exercita si este stapanul suprem al vietii de zi cu zi. Vremuri bune am spune noi, daca stam sa ne gandim la gradul de civilizatie la care am ajuns (sau la care vrem sa credem ca am ajuns), la numeroasele evolutii pe toate planurile (de la tehnologic la comunicational, logistic etc). Cu toate astea, nu e deloc asa.

Eu una am ajuns nu de multe ori sa cred ca m-am intalnit recent cu o prietena, (desi realitatea este la fel de cruda ca firul de iarba la surasul bland al primaverii) , doar pentru ca vorbesc des cu ea pe messenger, la telefon sau ii citesc blog-ul. Cand insa imi vine in minte reperul temporal al ultimei intalniri reale, in spatiul concretului, surprinderea imi este de fiecare data uriasa. Si iar simt o unda de dezamagire! Noroc de facebook sau hi5, sunt la curent cu look-ul prietenilor mei cu care ma vad rar. !

Alte momente de constientizare cruda a nivelului la care au ajuns relatiile interpersonale sunt acelea in care incerci sa stabilesti o intalnire cu vechi prieteni si dureaza cel putin cateva minute pana gasesti o “fereastra” deschisa si prietenoasa socializarii (in cazul fericit, caci deprimant de multe astfel de negocieri s-au incheiat trist si fara sincronziare de timp si spatiu). Sunt prieteni cu care locuiesc in acelasi oras, la cateva cartiere distanta, dar pe care ii vad mai rar decat pe parintii mei, aflati la 200 de km departare. Cateva sute sau poate chiar mii de pasi ma despart de ei (de-asta e bun un pedometru:D) si cu toate acestea, barierele sunt inalte si e nevoie de buldozere de renuntari, de compromisuri (desi la nivel personal, ai da orice sa fii aproape de oamenii dragi).

Mi-e tot mai greu sa observ cum trece timpul, sa vorbesc despre aceste “intalniri” cu sarcasm, ca de niste utopii, ca de niste evenimente rare pe care le atingi ca pe icoane, in conditiile in care, la o analiza logica, pragmatica, ajungem la concluzia ca ne despart doar “mari”de efemeritati ale cotidianului. Sunt momente din viata care nu se mai intorc, sunt clipe in care ma simt privata de iubire, de caldura, de relaxare, de afectiune. Ma simt privata de tot ce imi face bine, ma mangaie si ma alina!

De maine, as vrea sa imi promit ca “departe” se va transforma lin in “aproape”! Insa cobor din planul imaginarului si ma infig bine cu picioarele in pamant. As vrea macar sa ajung la jumatatea distantei dintre cele doua lumi! Sau poate acolo sunt?! Doar fiintez in ciberspatiu, spatiul de compromis….

P.S. Si cu toate astea, oare care este mai avantajoasa? Departarea temporara care aduce dupa sine explozii de bucurie si desfatare la momentul intalnirii sau apropierea fizica, permanenta, dar ineficienta sub aspectul traiului si trairilor care indeparteaza mai mult decat distanta?

2 Responses Post a comment
  1. January 9, 2010

    mi se intampla si mie chiar mai mereu sa ma intalnesc din ce in ce mai rar cu prietenii din iasi. noroc de ziua unuia sau altuia dintre noi de ne intalnim macar de 4,5 ori pe an, ca daca nu, probabil nu ne-am vedea nici atat. dar totusi sunt oameni care ii simti aproape indiferent de cat de rar te vezi cu ei sau cat de rar vb cu ei. an o prietena in bucuresti pe care nu am mai vazut-o de cand am terminat liceul si vorbim fff rar. si desi nu mai stim multe una despre alta, daca stiu ca e ok si mai aud din cand in cand de ea e la fel de paroape de sufletul meu. dar acum depinde de fiecare relatie in parte:)

    • January 9, 2010

      Este foarte adevarat ca de multe ori, este suficient sa stii ca este bine acel om si ca ii merg toate dupa cum si-a dorit, dar cu toate astea intervine dorul si frustrarea ca nu poti fi si mai aproape. Adica asa mi se intampla mie 🙂

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS