Skip to content

Culoare pentru suflet

2009 September 9
by Anamaria

Picture 081

E inceput de toamna! Lucrul acesta se resimte in tot ce misca in jurul meu: de la vremea mohorata, frigul care zbarleste pielea bronzata de soarele prea dogoritor din timpul verii pe care acum il invocam cu patos, isi face tot mai bine simtita prezenta, ziua e mai scurta, frunzele tot mai galbene si din ce in ce in mai hotarate sa ni se aseze la picioare, dupa ce verdele nu mai este in tedinte. Doar e un nou sezon!

Si din punct de vedere calendaristic, e toamna! Septembrie e prima luna din toamna! Mereu am considerat-o “luna mea”, mai ceva ca decembrie, luna cadourilor. Simt ca este luna mea, pentru ca este ziua mea de trei ori (ce noroc pe mine 🙂 si pentru ca pana in maduva oaselor, sunt si ma consider o “fecioara” veritabila.

Pe langa graba cu care a fost vara alungata si pe care am resimtit-o destul de intens si parca prea abrupt, mi-au atras atentia in mod deosebit aparitia florilor de toamna, a crizantemelor.

O dupa-amiaza obisnuita de miercuri. Din drumul spre acasa ma abat un pic pe la Piata Victoriei. Acelasi du-te-vino nebun cu care m-am obisnuit de parca de ar fi altfel, ar fi iesit din comun, ceva ar lipsi. Mie nu mi se mai pare atat de aglomerat, dar unul dintre EcoAssistii care locuieste in Iasi mi-a spus ca i se pare foarte obositoare capitala.

Asa ca iata-ma iesind de la metrou, privind destul de absenta in griul de pe asfalt cand privirea imi este furata de culoare, de viata. Un frumos buchet de flori, discret, suav, tinut in mainile tremurande si ofilite de vremuri ale unei batrane. Ochii nostri se intalnesc si simt un gol in stomac, in suflet: o privire mai dureros de trista si de mahnita nu am mai vazut demult. Sunt nevoita sa trec mai departe, sperand ca in cele maximum 5 minute cand ma voi fi inapoiat, fie cineva sa il fi cumparat, fie sa fiu eu cea care alina un pic din intunericul din suflet si gand.

Revin: buchetul e tot acolo, ea insa, e nevoita sa se mute de pe treptele reci, caci oamenii din jur, in tumultul in care ii proiecteaza cotidianul, nu au timp sa o vada acolo cum isi arata timid suferinta care urla inlauntru-i din toti rarunchii, nu au timp sa le fie mila, sa se induioseze, caci viata ajunge sa anihileze gradual pana la eliminare completa multe din sentimentele profund umane. Ma opresc sa intreb cat costa buchetul si se rusineaza de ceea ce este nevoita sa faca pentru a subzista, pentru ca veniturile (pensia) nu ii sunt de ajuns si ii vine sa planga. Incerc sa fiu tare, sa nu ma las prada emotiilor, tristetii si durerii, macar nu acolo. Ii dau banii, imi multumeste neincetat, iar la final, intocmai precum o bunicuta grijulie, imi spune sa ma imbrac, sa nu racesc (aveam puloverul in brate). Mi s-au incarcat ochii de lacrimi si m-am indepartat, sperand si dorindu-mi ca viata sa fie blanda cu ea pana la “apus”. A fost unul dintre momentele care mi-au amintit ca exista multa suferinta pe lume, multa provocata tot de noi, de oameni, pe care tot noi, o putem alina! Nu am pretentia ca asta am facut azi, gestul meu a fost o picatura intr-un ocean, dar cred ca in fiecare dintre noi exista resursa necesara si esentiala de a schimba ceva in viata celui de langa noi, fie el parinte, sora, frate, ruda, prieten, coleg, strainul de pe strada.

“Intalnirea” de astazi a generat o coloratura ciudata in sufletul meu: galbenul ruginiu al tristetii, culoarea de fond, a fost partial atenuata de nuante rosé, a unei multumiri, pe termen scurt si la scara foarte mica, datorate putintei mele de a ajuta sa se indeparteze de sentimentul jenei, al umilintei, al singuratatii in mijlocul multimii.

O melodie care completeaza de minune cele relatate : hopeless emptiness!

P.S. Dupa cum bine a observat prietenul Cristi, nu este poate buchetul de flori ideal, impecabil  ca aspect, insa, coroborand incarcatura emotionala degata de acesta cu imaginea batranei din mintea mea, il face unic si nepretuit ! Dupa cum aminteam intr-un post anterior, sunt din ce in ce ai putin tentata sa cumpar flori din cauza ca pier prea repede, dar pentru astfel de cauze si in situatii de acest tip, oricand!

9 Responses Post a comment
  1. motanul Gerila permalink
    September 11, 2009

    A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
    cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

    Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
    ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
    ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
    si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.

    Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
    iau cuvintele si le-nec in mare.
    Suier luna si o rasar si o prefac
    intr-o dragoste mare.

    • September 15, 2009

      E toamna tot mai mult in mine, mai mult decat afara, toamna haina care nu are rabdare si nici timp sa ma astepte!

  2. Solo permalink
    September 12, 2009

    Nu, nu mi s-au înecat corăbiile sper, sunt încă veselul Andrei, cred, dar stând aşa şi gândind parcă numai astfel de lucruri îmi vin în minte…Mulţumesc de “primire” în “blogosferă”!
    Pup cu dor back at you

  3. miha permalink
    September 14, 2009

    mai ca imi vine sa plang….cata melancolie…esti emo?

  4. fox permalink
    September 15, 2009

    Draga emo, si eu sunt din familia ta;)). crezi ca ma umfla rasul cand vad astfel de comenturi? si nu-sh de fapt dak ma umfla rasul sau plansul. vorba ta. daca atat a reusit sa inteleaga de aci atunci nu pot sa-mi dau seama de ce se chinuie si isi mai pierd timpul citind astfel de postari, ca e clar ca nu e ceva care sa-i reprezinte. whatever.:-j nu-sh de ce ma agit atat. as spune si eu cva in legatura cu postarea, dar nu prea pot sa ma exprim[sau e mai usor sa spun ca nu pot sa ma exprim decat ca nu am ce sa zic;))] mi-au trecut cuvintele si frazele prin toate alea. cred ca toti trecem la un moment dat prin stari asemanatoare numai ca nu ne facem timp sa ne dam seama de ele sau trecem repede peste si uitam. uitam cateodata si de noi in graba lumii de azi. ce sa mai zic de cei din jur. cam asta-i…in speranta de a mai prinde si vremuri mai bune ma gandesc ca poate o sa ne facem timp pe viitor sa ne mai gandim din cand in cand si la suferinta celorlati si o sa fie mai multe opriri din astea si la mai multi dintre noi.sper… pt ca speranta moare o data cu noi;)):*

    • September 15, 2009

      Oameni care trec prin viata vazand doar suprafata – not my style! Ok, nu cer sa cadem cu totii in borcanul cu melancolie si depresie din care nu ne mai ridicam, dar nici nu putem fi numai superficiali, amagindu-ne ca viata e roz! Sau cine stie, pentru oameni ca Miha chiar asa e! “Ferice” de ea!

  5. miha permalink
    September 15, 2009

    Doamne Fereste sa te imbolnavesti de la gunoaiele alea…nu cureti tu planeta de gunoaie…nu educi tu lumea…stai calma

    • September 15, 2009

      In cazul in care nu ai percutat mesajele, scopul meu nu e de a educa si nici de a avea pretentia curatarii planetei (pana una-alta, eu am participat la actiuni in Romania, nu la nivel global), ci doar de a arata, prin informatiile cu care intru in contact, ca exista destule ong-uri in Romania si multi oameni cu initiativa care nu raman indiferenti la ce se intampla cu mediul inconjurator din cauza unor oameni cu conceptii ca ale tale. S-ar putea curand sa ai mari surprize in ceea ce priveste problema gunoaielor in Romania! Rabdare!

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS