Skip to content

Despre dezamagire

2010 May 2
by Anamaria

… despre gustul ei, despre cum o masor, despre cum doare, despre cum o resimt si despre cum o evaluez.

In ultima vreme, mi-e tot mai greu sa ma impart, sa le fac pe toate, sa le fac bine si la timp cum se intampla odata si mai ales, sa mai am timp sa fiu si multumita de mine. Efectiv, am incetat sa mai fiu eu, cea care odata reusea sa fie fata buna la toate.

Citeam zilele trecute pe blog-ul lui Adrian Ciubotaru un post care parca m-a lovit in moalele capului: nu poti spune ca nu ai timp sa faci lucrurile care iti plac realmente. Si e perfect adevarat! Cu toate astea, de foarte multe ori, ca un laitmotiv, atunci cand nu reusesc sa fac ceva, invoc senina, lipsa de timp.

Saptamana care s-a incheiat am adunat la dezamagiri fata de propria-mi persoana ca aproape ca mi-e rusine sa le expun: nu am auzit cand mi-a sunat alarma si nu am putut pleca alaturi de colegii mei din Let’s Do It, Romania la Pitesti unde am lansat proiectul si unde au inceput actiunile de cartare. In ultima vreme, sunt “lovita” de un val considerabil de e-mail-uri pe toate adresele pe care le am (sa tot fie vreo 6) cu mesaje de ajutor, de informatii pe care trebuie sa le trimit, telefoanele suna continuu, deadline-urile imi bat in tample ca niste piroane, noaptea visez ceva-ul ala de care in timpul zilei am uitat, dar care era important si sar din pat, deschid calculatorul si tremurand, caci constientizez intarzierea, scriu, disperata, incercand parca sa spal rusinea, sa atenuez gravitatea amanarii.

Imi aman intalniri, pentru ca survin altele, prioritizez atat de mult, incat probabil, voi alege sa raspund la telefon unui jurnalist care suna pentru a afla informatii despre Let’s Do It, Romania inaintea mamei care stiu ca asteapta rabdatoare.

Nu mai apuc sa fac sport, mananc seara aiurea si la ore nepotrivite, hainele mi le aleg la intamplare si foarte rar cu gandire prealabila, cum faceam odata, ochii mei nu mai au aceeasi sclipire ca inainte, caci mai mereu sunt obositi si strecor picaturi magice de Visine sa par “in regula” macar, concentrarea a mai scazut cu o treapta fata de acum ceva timp, dizertatia mea sta ca un draft in mintea mea, prietenii grijulii suna sa vada daca mai gasesc particule din Ana de odinioara.

Pe blog apuc sa scriu tot mai rar. Ieri cand am scris post-ul, eram emotionata, caci nu mai scrisesem demult si desi, mi-era dor, de somn, renuntam “maine sigur scriu”. Pana si post-ul acesta zace in draft de sambata trecuta. Dar am hotarat acum sa scriu pentru mine si pentru linistea mea. Sau poate bucuria mea.

Nu ma plang, nu asta e scopul. E poate o justificare si o constatare a transformarilor care au loc in viata mea, care au venit peste mine fara sa le fi anticipat, dorit sau asteptat. E poate forma prin care aleg sa va spun voua, celor carora va datorez un telefon, un e-mail, un gand bun, o iesire la o terasa pe-nserat, un zambet sau o privire senina ca sunt tot aici, ca va am pe toti aproape, doar ca procesele toate au loc mai greu. Mi-e greu si mie sa ma stiu asa, mi-e greu ca nu pot fi acolo ca pana acum, dar sper sa gasesc resurse in mine sa imi revin. Sa nu ma mai blochez cand vestile proaste lovesc nemiloase, sa invat sa ma bucur de fiecare mic pas facut inainte, sa iau criticile ca pe o caramida la temelia dezvoltarii mele, sa ma bucur de sustinerea oamenilor din viata mea, sa….

Mai am multe trepte de urcat!

6 Responses Post a comment
  1. May 2, 2010

    >:D< incearca sa ai grija de tine.stiu cam cum e numai ca la un nivel ceva mai scazut decat tine. si simti si ca ai vrea sa le faci pe toate si ca ai vrea sa ai timp si de tine. numai de-ar avea ziua macar 36 de ore

  2. May 2, 2010

    macar 30 😀 poate cu timpul voi gasi solutii sa le impart pe toate si sa le fac si bine. deocamdata, acumulez frustrare si incerc sa tin pasul cu vremurile si nebunia lor >:D:D<!

  3. May 2, 2010

    Am citit de doua ori si a doua oara eram mai speriata decat prima. Speriata sa descopar cat de mult ma regasesc in ceea ce ai spus. Dincolo de tot ceea ce trebuie sa faci, cel mai important este sa te regasesti, sa fii tu si sa te gasesti pe tine, s-o iei de acolo de unde ai lasat-o pe Ana de odinioara. Poti, numai sa ai mai multa grija de tine si de sufletul tau…

    • May 3, 2010

      Multumesc, Larisa, pentru incurajari! Imi pare rau ca te regasesti in asemenea ganduri chinuitoare! Iti doresc sa gasesti si tu poteca potrivita drumului pe care vrei sa il urmezi in viata!

  4. Andreea B. permalink
    June 4, 2010

    Dupa orice munca in care iti oferi sufletul, in care te daruiesti in intregime, cu siguranta va veni si rasplata. Satisfactia unui rezultat pe masura efortului este nemasurata, cuvintele nu pot exprima acel sentiment al invingerii.
    Eu te-am descoperit, atat cat mi-ai permis, prin proiectul “Let’s do it, Romania!” si cred ca esti un om asa cum rar mai intalnesti.
    Felicitari pentru implicare, pentru entuziasm si pentru ca ne ajuti sa fim si noi altfel, dezvoltandu-ne spiritul civic care chiar este pe cale de disparitie.
    Multa, multa bafta! :*

    • June 5, 2010

      Draga mea, Andreea,
      Nu cred ca iti poti da seama cat de bine mi-au facut cuvintele tale, ziua mea a devenit dintr-odata mai senina!
      Ma bucur ca esti alaturi de mine, sunt convinsa ca vei fi alaturi de noi toti pe 25 septembrie!
      Multumesc infinit pentru gandurile bune si tinem legatura!
      :*

Leave a comment to Larisa Cancel reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS