Skip to content

Iubire cu foc

2009 September 23
by Anamaria

Intr-una din zilele trecute, o cititoare (fidela, se pare) a blog-ului meu mi-a spus: “sa fi iubita…am zis-o … sincer…oricum cand o sa se intample cu adevarat asta nu cred k o sa mai scri cu atata “foc” pe aici…acum insa in lipsa de ocupatie…” (greselile nu imi apartin, am reprodus intocmai comentariul ei pentru mai multa acuratete). Ei bine, se pare ca in lumea pragmatica in care traim, a ajuns sa fie o mare problema (pentru unii), modul in care incerci sau doresti sa transmiti mesajul, in care alegi sa traiesti. Crearea acestui blog, al micului meu locsor in ciberspatiu, s-a produs cu destula asumare prin expunerea lui publica si constientizarea contactului gandurilor mele cu diversi receptori mai mult sau mai putin la unison cu conceptiile mele. Oricum, nu asta era si nici nu va fi vreodata dezideratul meu, de a fi pe placul tuturor, motiv pentru care nu sterg comentariile care nu ma inalta pe soclu (atata vreme cat pastreaza normele decentei).

Dar sa revin, caci ma indepartez mult si fara sens. Cum e sa traiesti fiecare moment din viata “cu foc”, cu patos? Adica sa il traiesti cu adevarat si sa nu mimezi trairea? La aceste performante mi-ar placea sa ajung si asta doresc fiecaruia dintre voi. Sa simtiti nevoia asta ca de apa in desert sau ca de soare in Londra. Fara sa vi se para patetic sau sub demnitatea voastra.  Caci, atunci cand ma refer la a trai (care implica si a iubi cu foc) nu ma refer la declaratii siropoase, teatralitate macabra si penibila sau alte manifestari libidinoase.

De cateva saptamani, ascult cu foc Alexandrina Hristov. Care canta, simte, traieste, iubeste, creeaza cu foc. Tot ce faureste are la baza sentiment, intensitate, daruire, axare pe calitate, nu pe cantitate, chiar si daca asta implica mult timp si rabdare. O apreciez enorm si cand o ascult, imi directioneaza din forta ei interioara, ceea ce ma face sa vreau tot mai mult de la mine. Nu, nu voi cere mai mult de la ceilalti, dar voi incerca de acum incolo, de fiecare data, sa nu imi pierd din dorinte, din crezuri, din exteriorizarea trairilor doar pentru ca societatea o impune pe nesimtite sau pentru ca mi-as putea atrage stigmate.

Alexandrina este plamadita din multa iubire la randu-i si inzestrata cu sensibilitate si simt artistic deosebit: naste iubire din cuvinte, alatura sunete si iese magie, imbina culori si creeaza un alt univers, in care te transpune si fara vrerea ta. Intocmai precum iubirea si starea de indragostire care contureaza un paradis al cuplului, locul lor anume.

coperta-om-lut

Nu ma voi opri, cel putin nu deocamdata, din a scrie aici despre multe din lucrurile care mi se intampla. Stiu, ar spune unii, de ce ma expun asa sau pe cine intereseaza ce spun eu?!

E simplu: pe cine nu intereseaza, il rog calduros sa imi evite insiruirea de cuvinte mai mult sau mai putin bine alese care adunate laolalta, formeaza blog-ul meu. Pe cine se intreaba de simplitatea cu care relatez parte din viata si din gandurile mele, raspunsul vine la fel de simplu: pentru ca exista si cenzura in acest act asumat, pastrand pentru mine si pentru cei cativa oameni de langa mine esenta. Imi pastrez rezerve serioase, desi nu s-ar spune.

Vreau candva sa pot trage linie si talerul regretelor sa fie puternic devansat de realizari concrete, de satisfactii. In acest sens, va sugerez si voua sa incepeti sa traiti cu foc, privind un film de suflet, ascultand muzica voastra preferata sau redescoperind melodii, citind, stand alaturi de cei dragi, iubindu-va apropiatii si adorandu-l pe EL/ EA. Cine sunt eu sa dau sfaturi?! Nimeni! Chiar nimeni! Dar sunt convinsa ca fiecare dintre noi are capacitatea de a discerne intre necesar, important si reziduuri.

Noi doi

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS