Skip to content

Murim incet si sigur…

2009 November 17
by Anamaria

… si asta ne ocupa tot timpul, daca imi este permisa adaptarea deja celebrului motto. Ar putea suna de asemenea ca o sumarizare facuta deja intens vizionatului si mediatizatului “2012”. Dar nu, nu este asa. Titlul vine de aici:

“Nimeni nu observa nimic si e foarte greu sa observi un mort in plus, in multimea de morti care populeaza pamantul”. (Nina Cassian – “Confidente fictive”)

Nu imi pot lua gandul de la crudul adevar care salasluieste in aceste cuvinte. Le-am citit si pret de cateva minute, nu am reusit sa ma gandesc la altceva decat la sentinta la care vremurile pe care le traim ne condamna cu un ranjet viclean, ranjet care ne cucereste prin intensitatea imediatului, stralucirea avutiei, efemerul valului de ascensiune. Si cand se termina acest periplu de montagne-rousse, putine sunt lucrurile care ne raman de referinta, demne de mentionat, care ne incarca si spiritual, moral, uman, nu doar conturile cu bani, inimile de venin, sufletele de ura, gandurile de nepasare, de uitare de sine, de negarea aproapelui, de privare de viata.

Pornesc de la banalul salut la intalnirile din cotidian, asta in cazurile fericite in care educatia si respectul si-au facut loc in “mostenirea” dobandita in copilarie. Sunt multi oameni care deschid gura sa ti se adreseze fara strop de entuziasm, fara minima bucurie ca va intalniti, incat senzatia imediata creata este de favor ca ai onoarea sa ti se adreseze.

Deopotriva, dupa cum remarcam si intr-un capitol din noua carte a Mihaelei Radulescu, “Niste raspunsuri”, simplul “ce faci?” este adresat doar de umplutura pentru a ajunge de fapt, la subiectul si aspectele care te intereseaza: raspundem din inertie sau din lipsa dorintei de comunicare “bine” si paralizam temporar continuarea dialogului. Trist. Larry King spunea in cartea lui in care dezvaluie strategiile cele mai potrivite pentru o comunicare reusita ca foarte multi oameni nici macar nu sunt atenti la raspunsul pe care il primesc, desi presupunerea este ca, din moment ce te intreaba, ii si intereseaza. Mi se intampla sa o patesc si ma retrag in carapacea mea din care este foarte greu sa mai fiu ademenita. Si pe undeva nu imi pare rau. Nu pot sa nu ma intreb: chiar avem nevoie sa fie prea tarziu sa ne dam seama ca ne-am condamnat singuri pe patul de moarte, desi fizic am putea muta muntii din loc? Este necesar sa uitam de toata viata noastra si de oamenii din ea pentru o clipa de climax profesional care apoi devine fada intocmai precum bradul dupa Craciun sau ca rochia miresei dupa acea unica noapte? “O eternitate intr-o secunda”, o replica din “Drept ca o linie”.

Murim incet si sigur, facem asta in multe moduri si ne iese cu succes. Unii avem noroc sa fie moarte clinica, pentru altii e o stare echivalenta lesinului. Grav este cand multora li s-a constatat decesul spiritual si uman, determinat de sinucidere graduala si minutioasa.

9 Responses Post a comment
  1. motanul gerila permalink
    November 18, 2009

    adevar graiesti
    si e acelasi lucru cu ceea ce se intampla si cu mediul inconjurator,
    aceiasi moarte

    mai vad si frica autorului referitor la viata lui,
    oare va ajunge si el la fel?

    • November 18, 2009

      Se intampla si cu natura umana si cu mediul inconjurator, si da, ai simtit bine, este si frica autorului :). Sau autoarei :). Sunt intr-o astfel de perioada si mai vad si in jurul meu oameni la fel si ma alarmez, ma panichez. Si cu toate astea, nu mereu pot sa fac ceva.

  2. fox permalink
    November 18, 2009

    n-o sa spun prea multe, decat ca: am vrut sa citesc aseara ce-ai scris dar eram f obosita si am amanat pe azi. am avut un examen si dupa am aflat o chestie legata de mama unei prietene si de ceea ce scrie mai sus in post-ul tau.coborand Copoul ma gandeam, auzind si vazand oamenii care treceau pe langa mine, care mai fericiti, pentru reusita la un examen, care mai seriosi in programarea intalnirilor, ca nimeni nu stie. nimeni nu stie ce-i in sufletul tau cand raspunzi cu banalul “bine”, sau ce-i in sufletul celui de langa tine cand iti zambeste. apoi am trecut pe langa galeriile de arta si era lume, si o expozitie. am intrat. mi-a ramas in minte un tablou intitulat “nimeni nu stie”. spre rusinea mea nu mai tin minte autorul portretului. avea legatura cu ce scrie mai sus in post-ul tau. am venit acasa si ti-am citit blogul :-|. murim incet dar sigur, dar ce-i mai rau ca ne ajutam unii pe altii, nu ne-o facem numai singuri.

  3. November 19, 2009

    Da, ne ajuta si altii. Dar nu e cel mai grav ca ne facem rau cu mana noastra?!

  4. fox permalink
    November 20, 2009

    ba da, e rau ca ne facem rau cu mana noastra dar ce am vrut eu sa spun era ca in afara de asta ii mai ajutam si pe altii sa fac asta, nu ne chinuim numai pe noi, si viceversa

    • November 21, 2009

      Un cerc vicios din care cu greu ne putem crea portite de iesire. Dar nu cred ca imposibil.

  5. February 13, 2010

    Vreau sa ma refer putin la banalul “ce mai faci”.La recomandarea cuiva am citit postul acesta care cuprinde subiectul despre care am niste foarte mari curiozitati.Este de cele mai multe ori adresat fara interes,e o formalitate,o procedura,ma rog ce o fi.Dar totusi se refera la o situatie concreta,e o intrebare “cu subiect si predicat”(nu la propriu),are incepu si sfarsit,drept urmare cere un raspuns sa-i zicem admisibil.Si ma intreb eu si ma tot intreb e vreun rationament,vreo explicatie rationala,psihologica sau de orice fel vreti voi care sa dezlege putin ridicolul situatilor de genul acesta?

    • February 14, 2010

      Daca ma intrebi pe mine de ce s-a ajuns la aceste situatii: din cauza rutinei, a cotidianului, a problemelor de zi cu zi, dar si pentru ca suntem atat de centrati pe noi insine si de vrajiti de persoana noastra, uneori, incat vrem sa depasim repede intruziunea altuia in micul univers si sa ne vedem in continuare de ale noastre. Sau pentru ca uneori vrem sa baram orice fel de comunicare.

Trackbacks & Pingbacks

  1. Vis pierdut… nou inceput « Anamaria Hâncu's Blog

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS