Skip to content

O fata singură în noapte

2010 May 16
by Anamaria

Mă întorc spre casă cu paşi înceţi, dar siguri. Paşi care aş vrea să mă ducă spre tine. Niciodată însă nu îmi iese şi greşesc drumul.  Sau tu eşti mereu prea departe.

Parcă aş vrea să vorbesc totuşi cu cineva pe drum spre casă, să nu îmi mai aud gândurile supărătoare. Scanez în minte toţi oamenii cu care aş putea să vorbesc şi din ei toţi, tot pe tine te aleg. Dar e greu să te prind. Eşti de neprins, de neatins, desprins parcă din universul meu. Însă mă reaprinzi de fiecare dată, cu un gând, un cuvânt, un zâmbet, o privire.

Nu eşti, dar eu sunt tot aici. Aceeaşi fată singură-n noapte!

8 Responses Post a comment
  1. May 16, 2010

    frumos scris…

  2. Vasile permalink
    May 17, 2010

    Uneori singuratatea e mai urata ca moartea…si simti ca nu te regasesti nicaieri si in nimic

    • May 17, 2010

      La mine a fost vorba de o stare in care ii refuzam pe ceilalti pentru ca vroiam doar pe cineva. E ciudat! In rest, nu ma simt singura!

  3. Vasile permalink
    May 17, 2010

    Pentru cate o persoana simti uneori ca ai lasa pe oricine,totodata nu mai ai nevoie parca de nimeni altcineva.

  4. guardian permalink
    August 22, 2010

    intodeauna exista un drum care te va duce si la el, atunci cand te astepti mai putin !Ciudat sa rataciti amandoi pe acelasi drum sa va simtiti prezenta plina de speranta dar sa nu aveti curajul de a merge mai departe, ceva de genu eu …. aici … stau , inseara asta nu a fost sa fie poate maine?

    • August 24, 2010

      Sunt sigura ca pasii mei ii vor simti pe ai lui si drumurile noastre vor deveni 1 🙂

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS