Zilele trecute am dat un interviu despre Let’s Do It, Romania! pentru stiriong.ro
Interviul complet il puteti citi aici.
De ce te-ai implicat in proiect, ce te-a atras la el?
Am fost inca de la bun inceput parte din ideea „Let’s Do It, Romania!” si spun acest lucru cu mare bucurie si cu mandrie. In iulie 2009, Liana Buzea (initiatorul LDIR) a trimis un e-mail pe grupul de discutii al ONG-ului din care faceam parte, EcoAssist si ne arata filmuletul care prezenta ideea Let’s Do It: http://www.youtube.com/watch?v=A5GryIDl0qY. Practic, in Estonia, pe 3 mai 2008, 50 000 de oameni iesisera la curatenie in toata tara. Ni s-a parut tuturor un proiect fabulos, dar nu il vedeam posibil in Romania.
In septembrie 2009 insa, Liana a decis sa se apuce de treaba, a intrebat cine vrea sa i se alature, am spus „da” fara ezitare si asa a inceput povestea Let’s Do It, Romania! in Romania. Am trimis primul comunicat de presa pe 14 septembrie 2009 si am anuntat ca se face curatenie generala in Romania si ca asteptam oamenii sa ni se alature in echipa de organizare.
Dupa cum am spus in mai multe ocazii, Let’s Do It, Romania! reprezinta cea mai mare provocare pe care am avut-o pana in acest moment, atat personal, cat si profesional si ma bucur ca reprezinta o parte importanta din viata mea. Si viceversa! Lucrurile se intampla cu un scop, iar locul si scopul meu au fost “Let’s Do It, Romania!”.
Care a fost cea mai mare satisfactie, la final: numarul mare de voluntari, cantitatea de gunoaie stransa, vizibilitatea, recunoasterea sau premiile obtinute?
Cred ca niciuna dintre aceste variante cat feedback-ul oamenilor care au fost la curatenie, povestile frumoase pe care ni le-au trimis in urma actiunii, prieteniile legate, sentimentul de participare si contributie la realizarea celui mai mare proiect de implicare sociala. Bineinteles ca ne-a bucurat numarul mare de voluntari prezenti la curatenie – cel putin 200 000, numarul mare de voluntari care au ajutat la realizarea hartii deseurilor – cam 1 000, numarul mare de voluntari care au facut parte din echipele de organizare – cam 800. A fost impresionant si numarul mare de deseuri – 550 000 de saci, toata aprecierea de care am avut parte. Ne-am bucurat si de criticile aduse si de feedback-ul negativ pentru ca ne ajuta sa fim mai buni anul acesta. Ne-am fi dorit sa nu fie lucruri pe care sa nu le facem bine, dar, pentru ca nimeni nu mai organizase un astfel de proiect pana sa ne apucam noi de treaba a generat si greseli. Anul acesta speram sa nu mai fie atatea greseli.
Premiile obtinute ne-au bucurat pentru ca au incununat munca unei intregi echipe si nu ma refer doar la organizatori, ci la absolut fiecare om, institutie, ONG, mass-media, persoanele publice pe care le- am avut alaturi.
Cel mai recent moment de bucurie pentru Let’s Do It, Romania! a fost nominalizarea mea si a Lianei Buzea, initiatorul proiectului de catre domnul ambasador al SUA, Mark H. Gitenstein ca romani care au demonstrat ca si in Romania e posibil sloganul „yes, we can” O mare onoare pentru noi!
A fost greu sa motivati voluntarii care au lucrat in echipa de organizare?
Sa spunem ca nu a fost deloc simplu pentru toti sa rezistam unui program infernal in care trebuia sa isi faca loc jobul, viata de familie, alte activitati, concedii si bineinteles, Let’s Do It, Romania! Trebuia de multe ori sa renuntam la evenimente importante pentru noi pentru a ajunge in x judet sa facem o conferinta de lansare sau sa renuntam la un weekend linistit pentru intalniri nationale cu colegii. Nici pentru ei nu a fost deloc usor sa duca organizarea unui judet intreg in spate cum au stiut mai bine, cu resurse limitate sau inexistente. Sunt convinsa ca mai presus de orice motivatie care venea de la noi, sentimentul de implicare in realizarea celui mai mare proiect de implicare sociala si dorinta de a-l vedea transformat in realitate a fost cel mai important factor motivator.
Care crezi ca e factorul care i-a mobilizat pe cei 200 000 oameni sa iasa la curatenie?
Cu siguranta, dezgustul si nemultumirea de a vedea mereu gunoaie in natura i-au facut pe multi sa lase orice activitate pe 25 septembrie 2010 si sa iasa cateva ore la treaba. Apoi, dupa cum unii voluntari ne-au povestit, sentimentul apartenentei la o mare echipa care se uneste pentru o cauza comuna.
Ce inseamna premiile de la Gala Societatii Civile pentru voi, ca echipa si proiect?
Premiile de la Gala Societatii Civile inseamna enorm pentru echipa Let’s Do It, Romania! Desi stiam cat s-a muncit la acest proiect pe toate fronturile, atat echipa, cat si partenerii, am venit destul de pesimista la gala, nu ma asteptam nici macar la un premiu. A venit primul premiu la categoria „comportament civic si participare publica”. Am fost emotionata peste masura incat simteam ca voi reusi cu greu sa spun cateva cuvinte. La cel de-al doilea premiu „campanie de voluntariat”, bucuria a fost si mai mare si am savurat momentul. Cu siguranta, cu greu voi uita acea seara.
Ce v-a motivat sa organizati si a doua editie?
Din pacate, deseuri inca mai sunt in natura. Fie nu s-au strans toate de la prima actiune, fie altele au aparut la loc. In plus, ca un alt argument, multi oameni si-au dorit o noua curatenie de asemenea anvergura la care sa participe pentru ca le-a placut la Let’s Do It, Romania!, pentru ca nu au auzit decat pe 25 septembrie seara. In plus, comunitatea internationala din care face parte Let’s Do It, Romania! – Let’s Do It, World – se pregateste o actiune ambitioasa – Clean-up Europe- curatenie in toata Europa in 2012 si ar fi fost pacat sa nu facem si in 2011.
Ce asteptari aveti de la Let’s Do It, Romania! 2: o participare mai mare, deschidere mai mare din partea autoritatilor, spirjin din partea presei?
In primul rand, ne dorim noi ca echipa sa organizam acest proiect mult mai bine, sa evitam greselile primei editii. De aceea, cu bucurie spunem ca avem multa sustinere din partea unor parteneri de elita, recunoscuti pentru profesionalism in ariile lor de expertiza: agentia Friends (advertising), Institutul Roman de Training si Ascendis (training), Asociatia Romana de Salubritate, Urban si Romprest (logistica).
Este foarte importanta implicarea si participarea intregii tari la realizarea Let’s Do It, Romania! Fie ca este vorba de mass-media centrale si locale, de companii, autoritati centrale si locale, operatori de salubritate. Everyone’s invited! Ne dorim sa avem aproape cat mai mult membri in echipa nationala de actiune si sa iesim invingatori in marele meci contra nepasarii de pe 24 septembrie 2011.
Avand in spate experienta primei editii si popularitatea pe care a obtinut-o proiectul, va fi mai usor acum? Ce ati invatat din prima editie si veti aplica, ce greseli vreti sa evitati?
In unele situatii este mult mai usor, avem aceleasi echipe locale in multe judete, avem contacte la companii, autoritati, mass-media, avem prieteni din randul persoanelor publice, ne bazam pe oameni frumosi care ne dau o mana de ajutor si in acest an. Avem si prieteni mai noi care s-au alaturat proiectului si care ne ajuta sa scriem un nou capitol din povestea Let’s Do It, Romania!
Prima editie ne-a aratat ca se poate si ca locuitorii Romaniei se unesc pentru o cauza comuna in care cred. Vrem sa demonstram in 2011 ca actiunea de anul trecut nu a fost o intamplare si ca se poate si mai bine, cu un numar si mai mare de voluntari care sa faca Romania o tara mai curata. Si mai frumoasa!
La nivel personal, ce inseamna Let’s do it Romania pentru tine?
Pentru mine, Let’s Do It, Romania! este proiectul care mi-a schimbat viata, care mi-a adus bucurie, oameni minunati in preajma, m-a responsabilizat, m-a invatat multe, m-a ajutat si ma ajuta in continuare sa cresc, sa ma dezvolt personal si profesional, sa vreau si sa cer tot mai mult de la mine. In septembrie 2011 se implinesc 2 ani de Let’s Do It, Romania!, 2 ani de transformari, de momente mai grele in care simti ca nu poti sa mergi mai departe, in care iti vine sa spui „stop”, dar si mai multe momente de pasi fermi spre destinatie.
A fost unul dintre interviurile fulger la care am răspuns în maximum 30 de minute, căci timpul mă presa. Dar am reuşit să fiu cât de cât inteligibilă şi a ieşit acest articol.
Iată cum începe:
Anamaria Hancu comunica pentru Lets Do It, Romania!de vreun an si ceva. E mereu pe fuga, dar noi am reusit s-o prindem cateva minute la un pahar de vorba eco. Am discutat despre firea voluntara a romanilor, dar si despre implicarea brandurilor si a autoritatilor locale in campanie. Am schitat portretul romanului eco si am desenat valorile brandului LDIR.
Care a fost cea mai importanta invatatura de anul trecut?
In primul rand, a fost incredibil sa vedem ca romanilor chiar le pasa si ca nu au ramas fara reactie la mesajul Let’s Do It, Romania! Si ma refer aici la autoritati locale si centrale, companii, mass-media, operatori de salubritate, persoane publice, ONG-uri. Nu in ultimul rand, voluntarii veniti in numar mare in toate etapele de organizare ale proiectului s-au implicat cu resurse proprii, fie ca vorbim de cartare, organizare sau participare la curateniile pilot sau Ziua de Curatenie Nationala – 25 septembrie 2010. Deci se poate, trebuie doar sa vrei sau sa se creeze contextul favorabil.
Apoi cred ca ne-am dat seama cu totii ca si daca esti mic, dar incapatanat si pus pe fapte mari, poti schimba lumea din jur. Multi ne spuneau ca am reusit sa crestem prin Let’s Do It, Romania! cat altii in multi ani de munca. Se poate, insa foarte putini sunt cei care stiu cum s-a ajuns aici. Evident, ne bucura aprecierea pe care ne-o arata oameni din diverse medii. E un sentiment placut dupa atatea luni de ironii si ganduri deloc constructive.
Continuarea articolului o găsiţi aici. Enjoy!
În ultimii ani, dar mai ales, în ultimele luni, fac tot posibilul să îmi simplific viaţa, să nu îmi dau singură bătăi de cap şi de cele mai multe ori, îmi iese. Şi e bine 🙂
De foarte mult timp, nu îmi complic viaţa cu superstiţii şi încercări de a desluşi semne şi mistere, simboluri, semnificaţii. Am o singură superstiţie mare şi clară: nu îmi place să vorbesc înainte de a se concretiza despre planuri de viitor, de orice natură ar fi ele.
Zilele trecute, o prietenă mi-a spus că m-a visat mireasă pentru a nu ştiu câta oară. Habar n-aveam ce înseamnă asta, mă amuzam, dar vedeam feţele speriate ale celorlalte prietene care spuneau “eh, sunt sigură că e o întâmplare, te gândeşti prea mult la nunta mea” sau “nu e tocmai de bine, dar lasă, nu are ce să ţi se întâmple ţie rău”.
M-am gândit instantaneu că dacă voi comite imprudenţa de a-mi întreba mama ce înseamnă acest vis, se va panica teribil şi vreau să evit aşa ceva.
Toate bune şi frumoase, trec peste acest moment. Doar că astăzi mă sună un foarte bun prieten să mă întrebe dacă sunt bine, căci s-a trezit brusc cu o stare de nelinişte şi s-a gândit la mine. Am zâmbit amar: ce se întâmplă? Universul îmi trimite semne?
Povestindu-i aceste coincidenţe unui prieten, expresia feţei i se schimbase. Se gândea probabil cum ar fi să nu mai fiu.
Pe lângă toate acestea, de câteva zile, tot simt nevoia să mă văd cu oameni pe care îi am aproape tot mai rar, din cauza programului încărcat şi pe alocuri haotic. Lucru pe care vreau să îl schimb. Să fie şi ăsta un semn?
Habar n-am. Tot ce ştiu eu e că mă simt mai plină de viaţă ca oricând, mai dornică să fac lucruri, să cresc, să mişc oameni, să urc tot mai sus. Şi nu vreau să mă opresc prea curând :). E abia începutul!
Cred ca aşa as sintetiza cel mai bine ultima lună şi jumătate din viaţa mea: schimbare, agitaţie, decizii, planuri, decizii, provocări, dorinţe şi iar decizii. Am tras aer în piept, am pus punct şi am început cu alineat 🙂
Mi-am dat seama că m-am schimbat foarte mult şi uitându-mă în urmă, văd o altă Ana care ar părea mai rebelă. Sau doar mai dornică să încerce, încă nu ştiu să definesc 🙂
Am început anul 2011 lucrând oficial ca PR la The Practice, parte din Leo Burnett. O super agenţie în care am învăţat foarte multe lucruri în doar 4 luni, loc în care devotamentul, energia, reacţiile imediate, soluţiile rapide şi eficiente, creativitatea şi dorinţa de a da tot mai mult de la tine în fiecare zi constituie ingredientele reuşitei. Pe scurt spus, am învăţat că “best practice makes perfect” şi cred că e o deviză care îmi va ghida viaţa şi de acum încolo. M-am ataşat mult de colege, de brandurile pentru care lucram (şi acum citesc alertele google sau urmăresc pe Facebook ce mai fac :)) şi cu toate acestea, au început la un moment dat să apară gânduri bizare, frământări, nu reuşeam să îmi găsesc locul, să mai fiu eu. Şi am ales să plec, dar nu mi-a fost deloc uşor.
Şi a apărut o foarte mare provocare pe drum. Aceea de a lucra ca PR în industria muzicală. Am stat şi am analizat povestea pe toate părţile, căci nu e un domeniu cu care să fiu foarte familiarizată şi în care să am experienţa necesară. Am fost însă primită cu încredere şi încerc să răsplătesc în fiecare zi acest lucru. Şi tot mai mult de acum încolo, pe măsură ce mă obişnuiesc tot mai mult cu toate. Şi cu mine în noua ipostază. Deci, pot spune că de la 1 aprilie, fără a fi o păcăleală, mă ocup de PR pentru Ellie White 🙂
Un alt lucru drăguţ care mi s-a întâmplat a fost oportunitatea de a participa la cursul PCM pe care îl predă Dragoş Bucurenci. Mi-l doream de vreo 2 ani şi când am citit că Dragoş va organiza o sesiune specială pentru tinerii din ONG-uri, am ştiut că trebuie să aplic. Au fost 3 zile pline de informaţii, oameni noi, cunoaştere de sine, multe întrebări. Sunt încă în faza în care îmi răspund la întrebări, mă descopăr şi pe baza cunoştinţelor, îi observ şi pe ceilalţi. Şi învăţ în fiecare zi să interacţionez cât mai bine cu ei 🙂
Cu bucurie, am aflat că am fost nominalizată în campania AVON 125 de femei pentru schimbare. A fost o surpriză plăcută la care nu m-am aşteptat şi care a generat un mare val de simpatii şi de like-uri atunci când am anunţat marea veste 🙂
Drumuri multe, întâlniri cu oameni deosebiţi, socializări intense şi dansante, evenimente şi nu în ultimul rând, lucrul pentru Let’s Do It, Romania! care rămâne un personaj principal şi constant în viaţa mea, oricâte întorsături ar lua ea. Apropo, căutăm oameni dedicaţi şi pasionaţi să ne întregească echipa, ce ziceţi?
Mă simt la început, pornesc la drum cu energie şi planuri mari, cer tot mai mult de la mine, dar ştiu că aşa e bine. Trag aer în piept cu hotărâre şi sunt încrezătoare.
Am fost în seara aceasta la Gala Oameni pentru oameni la care am participat, evident, în calitate de reprezentant Let’s Do It, Romania!
Evenimentul în sine m-a bucurat din mai multe motive: am revăzut oameni dragi, am cunoscut în offline oameni cu care comunicam frecvent doar în online şi am văzut că în România asta gri, tristă, în care mizeriile, superficialitatea, penibilul şi indolenţa aproape ne acaparează percepţia asupra realităţii, multor oameni încă le mai pasă de comunitate, încă mai cred că nu muncesc degeaba şi că ţara aceasta are o şansă.
Sunt câteva exemple care m-au impresionat în mod special. Dan Raican, un domn care se luptă de ani de zile cu Parkinson şi care nu se mulţumeşte să câştige zilnic o bătălie cu boala, ci vrea să le fie sprijin şi altor pacienţi care suferă ca şi el. “Strânge din dinţi, spune copacului de lângă tine ce te doare, învaţă de la el să rămâi în picioare şi… întoarce-te înapoi, la viaţă” sunt cuvintele lui optimiste şi pline de forţă.
Nu cred că există persoana apropiată mie care să nu ştie despre “fanatismul” meu când vine vorba de Pro Tv 🙂 Dintotdeauna am apreciat profesionalismul cu care se întâmplă lucrurile acolo, campaniile pe care le realizează, seriozitatea cu care echipa tratează orice subiect sau produs media livrat publicului, rezultatele fiind pe măsură aproape de fiecare dată. Momentul în care i-am cunoscut pe unii dintre oamenii din Pro nu a făcut decât să aducă în mintea mea un gând: “ştiam eu de ce îmi place de ei” 🙂 . În seara aceasta, la “Oameni pentru oameni”, Pro Tv a fost răsplătit din plin pentru implicarea în campanii care “Salvează vieţi“: 1 milion de euro a fost strâns pentru ca primul centru de excelenţă pentru tratarea cancerului la copii să fie construit.
Este un lucru incredibil pe care îl reuşeşte echipa Pro Tv pentru a câta oară…
Acum un an am auzit pentru prima oară despre Home Mătăsari şi mai apoi am ajuns să îl cunosc pe Iulian: mereu cu un zâmbet blând, cu o vorbă bună pentru toţi cei cu care intra în contact, o privire senină şi o minte plină de planuri şi idei creative care fac bine şi alină suferinţa. Toate proiectele lui, toate mărinimia lui au fost răsplătite cu prilejul acestei gale şi nu îmi amintesc de când nu m-am mai bucurat atât de sincer pentru cineva. Iulian are un drum lung în faţă în care îi ajută şi pe alţii să facă paşi către viaţă.
Recunosc, m-am simţit mică. Atât de mică încât m-a cuprins tristeţea. Şi dezamăgirea, deznădejdea că pot face mai multe şi totuşi nu fac suficient. Şi că sunt oameni acolo undeva care au nevoie de mai mult ajutor decât încerc eu să dau acestei ţări, stimulând la curăţenia naţională.
Teatrul este o parte frumoasă din mine de care recunosc, m-am despărţit de ceva vreme din cauza vieţii agitate şi a unui program pe care singură mi-l fac uneori infernal.
Îmi amintesc perioada liceului când nu lipseam de la nicio piesă sau eveniment organizat de Teatrul Maria Filotti. Teatru care a reuşit lucruri enorme pentru un teatru de provincie: piese extrem de bune şi premiate (“Drept ca o linie”, “Adam Geist”), actori mari care au jucat pe scena brăileană (Cristian Popa, Marius Manole) şi regizori care au pus în scenă adevărate spectacole (Radu Afrim, Radu Apostol), organizarea unui festival de teatru internaţional şi un public fidel, format din persoane de toate vârstele. Nu în ultimul rând, a născut pasiunea pentru teatru în sufletele multora dintre adolescenţii din Brăila care alegeau să îşi petreacă timpul liber mai puţin prin baruri şi mai mult în sala de repetiţii, cărora li s-a acordat atenţie, li s-au încredinţat roluri frumoase şi poate cel mai important, le-au fost oferite cu dărnicie adevărate lecţii de viaţă şi de profesionalism.
Am citit de-a lungul vremii păreri pe bloguri sau pe Facebook ale altor brăileni care au trăit ca şi mine momente frumoase care ne fac să iubim teatrul Maria Filotti şi care, ca şi mine, nu regăsesc acest sentiment în niciun alt teatru.
Miercuri am fost la Brăila şi am vrut să trec neapărat pe la teatru. Era tăcut şi gri ca vremea de afară, dar ascundea poveşti şi clipe de care mi-e dor. Şi o parte din mine lăsată acolo.
E o întrebare pe care o aud tot mai des şi îmi place că uşor-uşor, tot mai mulţi încep să ia în seamă Ora Pământului ca pe un eveniment de bifat în calendar. Dacă se mai întâmplă şi vreo acţiune şi câteva vedete o susţin (Zoli Toth, Cabral), evenimentul ia o mai mare amploare şi cel puţin dacă nu faci ceva, măcar ai auzit şi se pune că nu eşti paralel cu ceea ce se întâmplă pe.. Pământ.
Anul trecut eram ceva mai entuziasmată şi anunţam cu ceva timp înainte că pe 26 martie de la 20:30 – 21:30 gestul minim pe care poţi să îl faci e să stingi lumina.
Anul acesta nu am scris pe aici din lipsă de timp, însă la fel ca şi acum un an şi acum 2 ani, am stins lumina, m-am plimbat, m-am purtat firesc, fără să mi se pară o corvoadă. Nu o spun să mă laud, nu o spun la fiţe că am făcut acest lucru să îmi bifez încă o faptă bună. Nu am fost niciodată o împătimită a tendinţelor cărora trebuie să mă aliniez, dar nicio persoană care să înoate contra valului. Sunt genul de om care alege să facă întotdeauna lucrurile care îi plac, se implică în ceea ce îi face bine (şi dacă face bine şi altora, cu atât mai bine). Dar recunosc, dispreţuiesc atitudinea “dacă e Ora Pământului, mai aprind 3 becuri şi deschid şi PC şi TV”.
Nu se aşteaptă nimeni ca într-o oră faci minuni sau îmbunătăţeşti Planeta într-un mod miraculos, dar poţi începe să conştientizezi că poţi avea mai multă grijă cum foloseşti apa, energia electrică şi culmea, tot ţie îţi faci un bine, să porneşti de la gesturi mici care duc spre fapte mari şi schimbări pe măsură.
Dacă nu eşti de acord cu cauza, nu face ce fac toţi ceilalţi care cred în ea. Dar să faci pe dos, e parcă penibil. Ce mi se pare fabulos e că, pentru al doilea an consecutiv, de Ora Pământului, naţionala de fotbal a României are meci. Pe care îl pierde, căci probabil joacă pe întuneric 🙂
Alte ţări pot şi mereu ne întrebăm de ce nu suntem la nivelul lor. Poate pentru că încă mai avem de lucru cu noi însine.
Nu ştiu când mă voi potoli şi când voi mai înceta să am atât de multă încredere în oameni. Căci sunt mult prea mulţi cei care dezamăgesc, fac lucrurile pe dos decât cei care fac bine. Sau pe “făcătorii de bine” ajungem să îi vedem prea puţin :).
Ei bine, un exemplu care mi-a intrat la suflet este SMURD. Încă de prin toamnă când am văzut anunţul la Dragoş Bucurenci pe blog care anunţa începutul recrutărilor de voluntari pentru SMURD, ştiam că îmi doresc să fac acest lucru, atât din raţiuni umane, de informare dar şi motive pur egoiste: vreau să mă simt utilă şi să ajut oamenii care au nevoie. În ultima vreme, tot ce fac are în mare măsură finalitate asupra mediului. Ca absolventă de sociologie, mi-aş fi dorit să îi ajut cât de mult se poate pe oamenii care nu pot singuri să facă paşi să le fie mai bine.
Ei bine, pragmatismul şi-a făcut loc în mintea mea şi ştiam că după câteva luni de voluntariat full-time, trebuia să mă apuc de lucruri serioase 🙂 Aşa că mi-am căutat job şi am renunţat la planurile mele de suflet.
Ce ştiu însă în continuare este că cei de la SMURD fac minuni, fac tot posibilul să salveze vieţi şi acest lucru este nepreţuit. Citesc notiţele Lianei, articolele lui Dragoş Bucurenci şi înţeleg că nu e deloc uşor, dar că odată intrat în suflet sindromul ajutorării, al responsabilităţii faţă de viaţa semenilor, nu mai poţi să te sustragi, nici să nu te asiguri că dai tot ce ai mai bun.
Minimul lucru pe care îl putem face este să susţinem activitatea SMURD prin donarea celor 2% din impozitul pe venit pentru achiziţionarea unui avion medical pentru urgenţe.
Până nu demult nu îmi plăceau fotografiile. Mai exact, să mi se facă fotografii. Poate din complexe, din lipsă de încredere în sine, pentru că nu mă credeam fotogenică. N motive. Însă la un moment dat, a trebuit să particip la o întreagă sesiune foto pentru Decât o Revistă, materialul Let’s Do It, Romania! Căci eram unul dintre personajele principale ale poveştii!
Aveam emoţii pentru că peste două zile era 25 septembrie, marea zi de curăţenie naţională, pentru că mai aveam zeci de lucruri de făcut, pentru că deşi era 9 dimineaţa (l-am rugat pe fotograf să mă trezească, să se asigure că ajung :)) ), deja telefoanele sunau întruna şi mă conectau la o altă lume.
Şedinţa foto: în locul din Bucureşti în care mie îmi place, un loc frumos, cum mi-ar plăcea mie să găsesc mai des prin România. Răspunsul a venit firesc: parcul Bordei.
Am vrut să fiu eu însămi şi nu a ieşit deloc aşa. Un om trist şi îngândurat, care parcă avea în spate povara întregii lumi. E adevărat că aveam povara unor deşeuri dintr-o ţară întreagă :))
*nota: pentru fotografia din DoR, nu am originalul
A urmat la scurtă vreme o sesiune foto pentru job, pentru care iar îmi făceam scenarii, gânduri. Însă pusă în faţa faptului împlinit, au dispărut emoţiile, am lăsat deoparte fricile şi am fost eu. Şi a ieşit bine 🙂
Şi a venit luna martie. Teoretic, primăvară, practic, dorinţa de mai cald şi mai mult soare. A apărut de undeva din pământ ca ghioceii “Portret de femeie”
Şi m-am dus cu drag şi cu încredere 🙂 Şi a ieşit o fotografie în care sunt eu, mă simt eu, mă văd pe mine 🙂
Cu acest prilej, datorită lui Cristian, mi-am amintit că am blog.
Deşi tot mai absentă şi tăcută pe acest blog de ceva vreme încoace, nu aveam cum să nu accept invitaţia de a face un bilanţ al responsabilităţii sociale în 2010.
Aşa că să-i dăm drumul 🙂
- Care sunt primele 3 companii pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?
Fiind profund implicată în Let’s Do It, Romania!, am avut ocazia să descopăr foarte multe companii care au ales să susţină proiectul, fără a căuta în mod deosebit reclamă vădită şi atenţie deosebită, ci au vrut să fie alături de proiect, pentru că au crezut în miza Let’s Do It, Romania! şi importanţa lui pentru societate. Konica Minolta, Bricostore, Avon, Romtelecom, ecovalor, Urban ne-au fost aproape şi au însemnat o parte din succesul Let’s Do It, Romania! La fel ca toţi ceilalţi mulţi sponsori care au spus un “da” hotărât şi s-au implicat cu voluntari, materiale, resurse financiare.
Sunt şi companii care dezvoltă propriile proiecte de responsabilitate, proiecte de succes, ample cum ar fi Ţara lui Andrei, proiectul Petrom – tabără eco, concurs şcolar, plantări.
Unicredit Ţiriac se alătură Unicef şi a creat şi “cardul pentru fapte bune”, Avon este alături de femeile cu cancer la sân, Fundaţia Vodafone se implică tot mai mult în comunitate şi promovează voluntariatul.
- In ce masura marile companii au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?
Încerc să dau un răspuns obiectiv la această întrebare, fără a fi în vreun fel influenţată de experienţa Let’s Do It, Romania! cu unele companii. Sunt convinsă că multe companii au tot mai multe de învăţat de la acele companii care se implică în societate şi o fac responsabil. Şi mai cred că tot mai multe companii ar trebui să facă diferenţa dintre a face acţiuni care să dea bine, de amorul PR-ului şi acţiuni cu impact în societate, acţiuni care aduc valoare cu adevărat. La acest capitol mai avem de muncit.
- Ce asteptari ai de la companii in privinta responsabilitatii sociale pentru 2011?
Exact ce am spus mai sus. În clipa în care vom învăţa tot mai mult că a face responsabilitate socială înseamnă a te implica în societate mai mult decât a bifa la final de an în raport acţiuni de CSR, în momentul în care în companii va fi integrată în cultura organizaţională partea de CSR fără titlul de opţional sau de “fiţă”, poate atunci vom putea vorbi de responsabilitate socială adevărată. Poate din 2011 se vor vedea tot mai multe transformări în acest sens.
- Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii sa fie mai responsabile in 2011?
Cred mult în acţiunile integrate, mai degrabă decât în cele individuale şi cred că ele pot face diferenţa. Cum pot fi stimulate companiile? Începând de la comportamentul de consum – alegând acele produse “responsabile” faţă de mediu, companiile cu politici responsabile care au un cuvânt de spus în acest sens. Mi-ar plăcea să vad “o explozie” de locuri de muncă în companii prin înfiinţarea unor departamente de responsabilitate socială. Ştiu, e greu, e criză, se taie bugete. Departamente care să dea rezultate, nu să fie create “pentru că aşa trebuie”. Departamente care să fie susţinute prin investiţii şi sprijinul întregii companii.
Doar lărgindu-ne orizonturile, evoluăm ca societate, ca oameni, putem după un timp să spunem că am încercat, dar nu a fost să fie.
