Skip to content

Salvează vieţi!

2011 March 25
by Anamaria

Nu ştiu când mă voi potoli şi când voi mai înceta să am atât de multă încredere în oameni. Căci sunt mult prea mulţi cei care dezamăgesc, fac lucrurile pe dos decât cei care fac bine. Sau pe “făcătorii de bine” ajungem să îi vedem prea puţin :).

Ei bine, un exemplu care mi-a intrat la suflet este SMURD. Încă de prin toamnă când am văzut anunţul la Dragoş Bucurenci pe blog care anunţa începutul recrutărilor de voluntari pentru SMURD, ştiam că îmi doresc să fac acest lucru, atât din raţiuni umane, de informare dar şi motive pur egoiste: vreau să mă simt utilă şi să ajut oamenii care au nevoie. În ultima vreme, tot ce fac are în mare măsură finalitate asupra mediului. Ca absolventă de sociologie, mi-aş fi dorit să îi ajut cât de mult se poate pe oamenii care nu pot singuri să facă paşi să le fie mai bine.

Ei bine, pragmatismul şi-a făcut loc în mintea mea şi ştiam că după câteva luni de voluntariat full-time, trebuia să mă apuc de lucruri serioase 🙂 Aşa că mi-am căutat job şi am renunţat la planurile mele de suflet.

Ce ştiu însă în continuare este că cei de la SMURD fac minuni, fac tot posibilul să salveze vieţi şi acest lucru este nepreţuit. Citesc notiţele Lianei, articolele lui Dragoş Bucurenci şi înţeleg că nu e deloc uşor, dar că odată intrat în suflet sindromul ajutorării, al responsabilităţii faţă de viaţa semenilor, nu mai poţi să te sustragi, nici să nu te asiguri că dai tot ce ai mai bun.

Minimul lucru pe care îl putem face este să susţinem activitatea SMURD prin donarea celor 2% din impozitul pe venit pentru achiziţionarea unui avion medical pentru urgenţe.

Ajută şi tu la salvarea unor vieţi!

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS