Skip to content

Vis pierdut… nou inceput

2009 November 21
by Anamaria

Suna a dezamagire. Inceput sumbru, nimic neobisnuit, daca stau sa ma gandesc la criticile acerbe si destul de dese pe care le primesc 🙂 referitoare la modul in care scriu. Dar cred ca au dreptate, problema este insa la mine: se pare ca nu reusesc sa scriu decat atunci cand sunt suparata, deprimata, deziluzionata, fara speranta si fara visuri.

Pentru ca atunci cand mi-e bine, sunt  prea ocupata si energica sa imi fac timp sa imi vars realizarile si multumirile. Atunci cand toate ma ingenuncheaza, incerc sa scap macar cumva de ce e rau si nociv, macar razbunandu-ma prin cuvinte. Si prin muzica. Saptamana aceasta am ascultat, atunci cand am apucat melodia aceasta. Citeam zilele trecute intr-un horoscop primit pe e-mail ca fecioarele nu asculta muzica decat atunci cand cauta ceva, asteapta ceva, au anumite stari si nu doar asa, sa fie zgomot de fundal. Am dat dreptate celor citite, caci sunt zile bune in care nu ma regasesc in nimic din ce stiu ca as putea sa ascult si atunci e liniste. Sau teatru radiofonic.

Ei bine, aseara, dupa ce mi-am mai pus ordine in viata, mi-am gasit un nou spatiu de fiintare, sper eu, pentru o lunga perioada de acum incolo, am hotarat sa trec peste oboseala, lipsa de chef si apatia ce imi definesc destul de sec, dar concret viata si am ales sa merg la o petrecere. Si cred ca am fost destul de inspirata. Am reusit sa fiu deschisa, linistita, fara a disimula, asa cum mai fac in ultima perioada, pentru a evita intrebari si discutii purtate “de umplutura”, cu argumente “abia mai incolo vei vedea cat de grea e viata”, “acum esti mica” etc.

Am reintalnit oameni, am pus la punct trecutul, am retrait momente, clipe, evenimente. Am mers inapoi intr-un trecut foarte apropiat, dar care mi se pare extrem de indepartat.

Au fost clipe intregi de “refresh” al sistemelui meu, in care mi-am permis mie insami sa traiesc, macar si pentru putin timp, impacata ca am si momente in care ma ridic, sa nu “mor incet si sigur“.  Este minunat sa descoperi ca, intr-o forma sau alta, sunt oameni care pastreaza parti din tine ca amintire. De-asta, uneori, simt ca mie imi lipseste una dintre “Anele din mine”. Dar stiu ca a plecat pentru totdeauna si ca se mai intoarce la mine ocazional. Sau niciodata daca nu o mai chem.

2 Responses Post a comment
  1. Kadar permalink
    November 21, 2009

    Avem o viata de trait asta ne ingrijoreaza nu?:P

  2. November 22, 2009

    Nu asta ma ingrijoreaza, ci cum o traiesc. Si daca o traiesc asa cum trebuie, cu adevarat, sau doar mimez.

Leave a Reply

Note: You may use basic HTML in your comments. Your email address will not be published.

Subscribe to this comment feed via RSS