Uncategorized

A trecut un an

Şi multe s-au schimbat. Atât de multe încât încerc să mă tot uit în urmă şi să îmi dau seama de unde resurse de curaj, de nebunie, de energie să trec prin toate aceste schimbări. Parcă ieri alegeam cu Liana numele proiectului şi scriam în toi de noapte comunicatul prin care anunţam că s-au găsit nişte români suficient de nebuni să creadă că şi România poate face multe când îşi propune.

Exact acum un an m-am înhămat orbeşte aproape la povestea care se numeşte Let’s Do It, Romania! Exact acum un an, puternic angrenată în activităţi eco, mă alăturam iniţiativei Lianei de a demara cel mai mare proiect de implicare socială din România :).

La acel moment, lucram, eram studentă la master şi devenisem de puţină vreme PR la EcoAssist. A venit Let’s Do It, Romania! şi m-a cucerit. Dragoste la prima vedere 🙂 Şi de atunci trăiesc o relaţie năbădăioasă, cu suişuri şi coborâşuri, cu bune şi cu rele, cu emoţie şi cu împlinire.

De când a apărut Let’s Do It, Romania! în viaţa mea, am avut puterea să renunţ la a-mi da lucrarea de dizertaţie în această vară (ceea ce Ana de până acum un an nu ar fi făcut în ruptul capului), mi-am făcut curaj să îmi dau demisia pentru a ajuta cu toate puterile proiectul şi a-mi canaliza toată atenţia asupra finalizării lui cu succes.

Şi acum sunt foarte aproape de ziua cea mare, de ziua care ne va marca vieţile tuturor, e ziua în care noi toţi, echipa Let’s Do It, Romania! din toată ţara, culegem roadele muncii voluntare de un an. E o zi despre care vorbesc mai mereu cu lacrimi în ochi atunci când sunt întrebată. Ştiu, mă plâng acum că nu dorm suficient, că îmi sună telefonul întruna, dar ştiu că îmi va fi dor de 20 de email-uri primite  în 20 de minute :), de deadline-uri usturătoare şi A.S.A.P.-uri dure, de întâlnirile de lunea care se prelungeau până la ultimul metrou sau serile de joi la ceainărie cu comunicatorii mei dragi.

A trecut un an frumos de când mă tot descopăr şi mă regăsesc. Mai sunt doar câteva zile şi mai cresc din multe puncte de vedere :).

14 thoughts on “A trecut un an

  1. Buna ziua, am incercat in fel si chip sa aflu unde mergem simbata, m-am inscris pentru Iasi cu o echipa de 5 oameni in urma cu 2 luni, astept indicatii asupra locului unde avem de mers, am cerut in divesre locuri care le-am gasit pe Site aceste indicatii si nimeni nu raspunde. De ce ? Simona

    1. Nu stiu la ce adresa ati scris si nu vi s-a raspuns, ar fi fost indicat sa mentionati sa pot verifica. Cred ca pana in acest moment ati primit email cu instructiuni de alocare a mormanelor, zonele in care vreti sa mergeti la curatenie. In ceea ce priveste punctul de intalnire, va aparea pe site. Veti primi si manualul de curatenie. Sau daca imi scrieti mie, vi-l pot trimite eu in avans.
      Multumesc

  2. La multi ani sanatosi si fericiti pentru sambata! Iti doresc ca tot ce e mai frumos sa ti se indeplineasca, nu am fost in bucuresti in weekend dar iti transmit cu intarziere toate cele bune. Te pup

    1. Ma bucur ca ti-a placut, ca te-ai simtit bine si ca ai dat o mana de ajutor 🙂 Clujul s-a descurcat minunat 🙂 Cand mi-ai scris tu, eram pe picior de plecare la petrecere 🙂 Unde nu am simtit nici urma de oboseala 😀 Azi insa am dormit pana pe la 7 seara :”> S-a adunat prea multa oboseala 🙂

Leave a Reply to foxana398 Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *